Cum a influențat singurătatea mea o tulburare alimentară?

Cum au influențat experiențele cu colegii tale?

Depresia și singurătateaStandarde de frumusețeSănătatea mintalăMulțumesc3 min read·Să citesc. Acum —Să ascultămCompartireCum a influențat singurătatea mea o tulburare alimentară?

Lipsa de interacțiune cu alții m-a făcut să visez că am mai mulți prieteni și să fac lucruri distractive împreună - cum ar fi să merg la cinema sau să am o petrecere de ziua mea.

Nu am fost diagnosticată atunci, dar era evident că eram clar deprimată și într-un spațiu negativ în cap. M-am făcut să mă simt confortabil în singurătate. De fiecare dată când unii dintre colegi au avut o conversație cu mine în timpul pauzei, am simțit nevoia să mă retrag.

M-am izolat pentru că era ceva în care eram foarte bun.

Am crezut că prezența mea îi va face pe colegii mei de clasă să se simtă neliniștiți deoarece abilitățile mele sociale erau subdezvoltate, mai ales că asta a fost după COVID-19.

Ce impact au avut colegii tăi?

Din cauza experiențelor trecute cu colegii mei de clasă, precum și a lor observație, nu mai pot gândi niciodată în același mod despre oameni. Pe măsură ce am devenit din ce în ce mai tristă zi cu zi, am început să am gânduri că oamenii sunt egoisti și incapabili să fie amabili cu cei care nu sunt ca ei.

Nu era nici un motiv să prefer un copil cu dizabilități sau un copil cu piele mai întunecată.

Nu-mi place să fiu singur, dar nici nu mi-am putut permite să-mi plac interacțiunile sociale pentru că este un mediu la care nu cred că mă voi obișnui vreodată.

Este foarte dificil să vorbesc cu oamenii, pentru că simt că trebuie să arăt și să mă comport într-un anumit fel.

Cu câteva luni în urmă, plângam aproape în fiecare dimineață după ce mă trezesc și în fiecare noapte înainte de culcare din cauza școlii. Nimic nu mi s-a întâmplat, dar nu am vrut ca oamenii să mă vadă sau să mă privească în această stare.

De ce spui că totul e așa?

Eram o persoană leneșă - nu puteam să fac nici măcar ceva atât de simplu ca să pierd în greutate în mod constant. Am vrut să arăt cât de bine pot înainte să am îndrăzneala să vorbesc cu altă persoană. Nu am fost intimidat, hărțuit sau chiar privit, așa că în cele din urmă n-am avut de ce să plâng.

Tatăl meu îmi spune că totul e în mintea mea; nimeni nu se gândește la mine la fel de mult ca eu la mine.

Mă agită de fiecare dată când văd un videoclip pe rețelele de socializare cu oameni care vor să fie o fată misterioasă, liniștită sau o studentă neîncântată, ca și cum ar fi chic. Este doar chic dacă ești considerat atractiv, oricum. Dacă nu ești considerată atractivă, atunci ești văzută ca fiind „înstrăinată” și „dezgustătoare”. Acesta este o mare parte a motivului pentru care am început să dezvolt încet obiceiuri alimentare proaste.

Am vrut să fiu văzută ca frumoasă, ca oamenii să mă privească și să mă trateze cu bunătate. Am vrut să fiu atât de fragil încât oamenii să-mi dea atenție fără ca eu să încerc; apoi poate că oamenii să vorbească cu mine. Am planificat să vreau să pierd câteva kilograme într-o noapte întâmplătoare, dar am întrebat-mă mereu de ce vreau să pierd în greutate.

Am vrut să arăt mai bine pentru că am concluzionat că societatea mă consideră prea neatractivă pentru a face legături. Eram plictisit și nefericit cu viața de zi cu zi, așa că aș putea încerca să mă fac să arăt mai bine pe măsură ce timpul trece.