Avatarii foto-realiști ajută la îmbunătățirea rezultatelor tratamentului

Ce implică conceptul de „alianță terapeutică originală”?

Avatarii cu aspect foto-realist constituie o componentă esențială în optimizarea cursului terapiei, contribuind la consolidarea legăturii terapeutice și la corectarea așteptărilor negative ale pacienților. Studiul prezentat investighează capacitatea acestor entități digitale de a instaura o alianță terapeutică autentică, comparând efectele interacțiunii cu terapeuți umani versus reprezentările lor digitale.

Rezultatele indică faptul că secvențierea corectă a intervențiilor, în care un terapeut uman urmează după un avatar, poate potența impactul pozitiv asupra percepției pacientului asupra succesului tratamentului.

Eficacia psihoterapiei clasice este recunoscută pe scară largă, așa cum subliniază Harrer și colegii săi în 2025, dar intervențiile susținute de aplicații mobile au demonstrat totodată o eficiență remarcabilă pentru o gamă variată de afecțiuni. Aceste soluții digitale oferă o alternativă economică la ședințele față în față, o afirmație susținută de cercetările lui Linardon și alții (2019), Kählke și alții (2022), Andersson și alții (2014) precum și Ebert și alții (2019).

Așteptările negative privind rezultatul tratamentului tind să genereze o terminare prematură a procesului terapeutic și o aderență scăzută la protocoluri, conform datelor publicate de Nasiri-Dehsorkhi și alții în 2024.

De asemenea, aceste așteptări proaste sunt predictive pentru un succes redus al intervenției, având o corelație de r = 0,18, conform studiilor lui Constantino și alții (2018) și, mai recent, Rozenkrantz și alții (2025).

Această dinamici sugerează că monitorizarea traiectoriei așteptărilor și cultivarea unor perspective optimiste de la început, inclusiv Interesant este faptul că așteptările privind rezultatele au prezis rezultatele clinice cu aceeași intensitate atât în intervențiile online, cât și în cele realizate față în față, conform Pontén și alții (2024).

În contextul actual, depășirea așteptărilor negative este considerată unul dintre obiectivele cruciale ale oricărei forme de psihoterapie, argument avansat de Rief și alții în 2022. O abordare rentabilă ar putea implica utilizarea avatarurilor foto-realiste pentru a crea această ruptură cognitivă încă de la începutul tratamentului psihologic. Alianța terapeutică funcționează ca un mediator parțial între așteptările de rezultat și succesul final al terapiei; astfel, așteptările mai pozitive sunt asociate cu o alianță mai puternică, care la rândul său se traduce prin rezultate terapeutice superioare (Constantino și alții, 2020).

Meta-analizele recente confirmă o asociație robustă între alianță și rezultatele terapiei, cu o mărime a efectului de r = 0,278.

Această valoare este comparabilă cu cea observată în psihoterapia bazată pe Internet, unde coeficientul este r = 0,275 (Flückiger și alții, 2018), și se menține similară și în formatele de îngrijire hibridă, așa cum arată Askjer și Mathiasen (2021).

Grodniewicz și Hohol (2023) susțin că, chiar și în absența unei relații terapeutice strict umane, agenții non-umani pot livra intervenții terapeutice cu o consistență superioară cea a oamenilor. Mai mult, componentele „active” ale relației om-om, precum empatia, încrederea și atitudinea pozitivă, pot fi reconstruite în cadrul interacțiunii dintre om și agent virtual (Grodniewicz și Hohol, 2023).

Analizele comparative evidențiază niște diferențe subtile între metode: intervențiile față în față au generat rezultate mai puternice pentru dimensiunea scopului din alianța terapeutică, în timp ce intervențiile hibride au excelat la dimensiunea sarcinii (Askjer și Mathiasen, 2021). Această constatare ridică întrebarea fundamentală despre modul în care intervențiile de îngrijire hibridă ar trebui structurate pentru a asigura o alianță terapeutică optimă și, ulterior, o depășire eficientă a așteptărilor negative.

Terapiile hibride pot fi definite ca „programe de tratament care utilizează elemente atât ale intervențiilor față în față, cât și ale celor bazate pe Internet” (Erbe și alții, 2017, p. 2).

Datele indică faptul că terapia hibridă a condus la un grad de acceptare global mai ridicat, de 91%, în contrast cu terapia digitală administrată izolat (Ferrao Nunes-Zlotkowski și alții, 2024).

Cum se integrează componenta digitală în îngrijirea hibridă?

În plus, terapia hibridă pentru depresie s-a dovedit a fi fie non-inferioară, fie chiar mai eficientă decât tratamentul uzual, prezentând mărimi ale efectului moderate până la mari, cu un Cohen’s d = 1,1 (Ferrao Nunes-Zlotkowski și alții, 2024).

În designurile secvențiale ale îngrijirii hibride, componenta bazată pe Internet este plasată fie înainte, fie după tratamentul realizat de terapeutul uman, funcționând fie ca îngrijire treptată (Internet-first), fie ca îngrijire ulterioară (human-therapist-first), conform modelului lui Erbe și alții (2017). Această secvențiere este centrală pentru a determina dacă componentele conduse digital sau cele conduse uman ar trebui să initieze procesul. Dovezile inițiale sugerează că ordinea contează, deși o clasificare meta-analitică distinctă nu este încă posibilă.

Dintre cele cinci studii care au furnat intervenții bazate pe Internet în timp ce participanții așteptau tratamentul față în față, două au identificat rezultate mai bune în grupul de intervenție.

Raportul identic, cu două din cele cinci studii, a fost observat și pentru ratele mai scăzute de recidivă după îngrijirea ulterioară bazată pe Internet, comparativ cu tratamentul uzual (Erbe și alții, 2017).

Pornind de la conceptul de „alianță terapeutică originală” propus de Bordin în 1979, se presupune că o alianță umană inițială are un efect mai pozitiv asupra unei încălcări ulterioare a așteptărilor decât o alianță stabilită inițial cu un instrument digital. Astfel, se pune problema ce mediu digital este cel mai potrivit pentru acest rol și de ce avatarurile sunt particulare de relevante. Avatarurile constituie substituiți atractivi deoarece, datorită aspectului lor umanoid, pot transmite semnale mai relevante pentru construirea alianței decât instrumentele bazate pe text sau chatbot-uri.

Studii anterioară au demonstrat că un avatar animat pe calculator a provocat un nivel mai mare de plăcere decât o înregistrare video a unei persoane reale (Dai și MacDorman, 2018), iar rezultate similare au fost obținute în ceea ce privește nivelul de încredere acordat unui avatar hiper-realist comparativ cu o persoană reală (Schiefelbein, 2023).

Căldura și competența sunt considerate componentele cognitive și emoționale ale alianței terapeutice (Howe și alții, 2019; Seewald și Rief, 2023b), iar ipoteza este că avatarurile terapeuților foto-realiste sunt mai eficiente decât avatarurile de desene animate în transmiterea acestor componente, de exemplu, prin aspectul lor umanoid.

Constănsțele privind intervențiile bazate pe avataruri în domeniul sănătății sunt mixte: în unele cazuri, avatarurile au fost preferate chatbot-urilor, posibil din cauza percepției de umanitate (antropomorfism) (Sestino și D’Angelo, 2023; Anisha și alții, 2024), în timp ce în alt studiu, un chatbot a fost evaluat ca fiind mai ușor de utilizat decât un avatar (Thunström și alții, 2024). Până în prezent, majoritatea intervențiilor bazate pe avataruri s-au dovedit a fi eficiente pentru o gamă largă de afecțiuni, inclusiv schizofrenia, cancerul și depresia, demonstrând efecte pozitive asupra sănătății mintale a pacienților și asupra satisfacției utilizatorilor (Franco și alții, 2021).

Teoria „valei sinistre” sugerează că agenții care par mai umani sunt percepuți ca fiind mai agreabili (Mori și alții, 2012). În interiorul „valei sinistre”, avatarurile provoacă un sentiment de aversiune atunci când sunt aproape, dar nu complet, realiste (Seymour și alții, 2021).

Avatarul foto-realist utilizat în acest studiu a fost conceput pentru a maximiza avantajele antropomorfismului, evitând totuși capcanele „valei sinistre”.

Recenzie narativă realizată de Rehm și alții (2016) propune mai multe avantaje ale avatarurilor în psihoterapie, precum stabilirea unei alianțe terapeutice virtuale și reducerea barierelor de comunicare. Aceste caracteristici sugerează că avatarurile ar putea fi deosebit de eficiente în fazele inițiale sau cu prag scăzut ale unui design secvențial, de exemplu, reducând barierele către implicarea inițială și diminuând așteptările negative ale rezultatului înainte ca un terapeut uman să preia procesul.

Întrebarea de cercetare a acestui studiu vizează dacă avatarurile foto-realiste pot reduce așteptările negative ale terapiei și pot construi o alianță terapeutică. În plus, secvența optimă a video-urilor bazate pe avatar și pe terapeut uman rămâne neclară.

Mai specific, ipoteza este că o intervenție pur umană este cea mai probabilă să conducă la o încălcare puternică a așteptărilor negative, în timp ce o intervenție pur bazată pe avatar ar trebui să producă cea mai mică încălcare a acestora.