De ce partenerii ajung să comunice ca în limbi străine și cum pot depăși barierele emoționale

Cum vizualizezi aspectele invizibile ale relației?

În cadrul vieții de cuplu, acele momente în care unul dintre parteneri pare distanțat, rece sau pur și simplu dezinteresat au, adesea, o explicație mai complexă decât simpla lipsă de implicare afectivă. Situația se complică semnificativ atunci când unul dintre membrii relației prezintă o neurodivergență, deoarece specificitățile modului în care procesează informațiile, gestionează emoțiile sau se comunică pot fi interpretate greșit, fiind confundate cu deficiențe ale legăturii romantice.

Aceste aspecte delicate au fost puse în lumină într-un interviu cu Mihaela Bercea, o profesionistă recunoscută în domeniul asistenței sociale și a terapiei imago, care face parte din echipa Academiei de Terapie Imago România și colaborează cu platforma PsyLife.

Discuția vine în sprijinul lansării volumei „Puterea neurodiversității”, publicată recent de Editura Pagina de Psihologie, o carte care abordează neurodivergența printr-o optică largă, evidențiind nu doar provocările, ci și resursele, particularitățile și perspectivele unice de a percepe realitatea.

Am explorat împreună impactul tulburărilor de spectru autist, a sindromului de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) și al deficitului de atenție (ADD) asupra dinamicii de cuplu, analizând fenomene precum suprastimularea, percepția intimității și conceptul de „muncă invizibilă”, precum și modalitățile prin care dialogul terapeutic imago poate fi flexibilizat pentru a facilita înțelegerea reciprocă a diferențelor.

Pentru a înțelege mai bine dinamicile relaționale, este esențial să definim clar ce reprezintă neurodivergența și de ce este crucial să evităm etichetările rigide. Acest termen se referă la moduri de funcționare cerebrală care se abat de la standardul considerat „normal” sau neurotipic. Așa cum subliniază dr. Thomas Armstrong, nu este vorba despre un diagnostic medical per se, ci despre o recunoaștere a variabilităților naturale existente în modul în care indivizii gândesc, asimilează cunoștințe, interacționează verbal, reglează stările afective sau procesează stimuli externi.

Deși asocierea cea mai frecventă se face cu autismul și ADHD, spectrul include și alte forme de funcționare neurală distinctă. Aspectul fundamental este ca termenii „neurotipic” și „neurodivergent” să nu creeze o ierarhie de valoare între oameni. În contextul unui parteneriat, această perspectivă neutrală este extrem de benefică.

De pildă, o perioadă de retragere poate fi interpretată greșit ca o respingere emoțională, când de fapt este o reacție fiziologică a unui sistem nervos copleșit de stimuli. Odată înțeleasă mecanismica din spatele comportamentului celuilalt, cuplul poate trece mai ușor de la sentimentul de vinovăție sau judecată la o curiozitate constructivă, facilitând găsirea de soluții care satisfac ambele părți.

Provocările majore din cuplurile mixte – unde un partener este neurodivergent și celălalt neurotipic – nu izvoră neapărat din condiția în sine, ci din lipsa recunoașterii sau a înțelegerii diferențelor. Un partener din spectrul autist poate prefera un stil de comunicare direct și literal, având dificultăți în decodificarea subtextelor sau aluziilor nespuse.

Pe de altă parte, un partener cu ADHD poate omite anumite obligațiuni sau promisiuni din cauza unor deficiențe în organizare și managementul timpului, fenomen care nu indică neapărat o lipsă de respect sau de grijă față de partener.

Prin urmare, adoptarea unei comunicări explicite devine un instrument vital.

Ilustrația este simplă: dacă partenerul meu îmi spune „Iarba a devenit destul de lungă”, eu pot interpreta acest enunț ca o cerere implicită de a o tunde.

Celălalt, însă, auzind doar constatarea factuală despre starea gazonului, poate nu realizează că este așteptat să acționeze.

Formularea „Te rog să tai iarba în acest weekend” elimină incertitudinea și reduce spațiul pentru malintendere.

Terapia imago oferă un cadru structurat pentru a vizualiza aspectele invizibile ale relației, fără a reduce unul dintre parteneri la statutul de „problemă”.

În multe cazuri, persoana neurodivergentă nu identifică spontan toate task-urile casnice sau pașii necesari finalizării unei activități complexe.

Simultan, aceasta depune un efort cognitiv și energetic considerabil pentru a gestiona suprastimularea, adaptarea la schimbări imprevizibile, menținerea rutinelor și autoreglarea emoțională, o laborioasă muncă internă care rămâne adesea nevăzută pentru partenerul neurotipic.

În loc de a insista pe o divizare matematică egalitară a tuturor sarcinilor, cuplul ar trebui să se concentreze pe valorificarea punctelor forte și resurselor specifice fiecărui individ.

Utilizarea listelor comune, setarea de notificări digitale sau descompunerea task-urilor mari în micro-pași concreți pot diminua drastic potențialul de conflict. Un exemplu elocvent este planificarea unei vacanțe, o sarcină care poate genera o copleșire covârșitoare.

Procesul devine gestionabil dacă este segmentat: un partener fixează intervalul temporal, celălalt identifică trei opțiuni de cazare, apoi decid împreună, urmând ca fiecare să preia o etapă ulterioară bine definită.

Suprastimularea, dependența de rutină și epuizarea senzorială joacă un rol central în declanșarea sau exacerbarea conflictelor de cuplu. Factori externi precum nivelul ridicat de zgomot, intensitatea luminii, aglomerația socială, modificările bruște de program sau chiar o discuție emoțională intensă pot suprasolicita sistemul nervos al persoanei neurodivergente.

Adesea, ajustări minore ale mediului pot face o diferență enormă: reducerea nivelului de iluminat sau al zgomotului de fond, selectarea unui spațiu liniștit pentru conversații dificile sau simpla verificare verbală „Acum este un moment bun pentru noi să discutăm?” poate preveni escaladarea tensiunii.

Există, de asemenea, diferențe în modul de concentrare; unii indivizi performează mai bine atunci când se mișcă fizic, își ocupă mâinile cu obiecte tactile sau evită contactul vizual susținut.

Ce aude celălalt din constatarea factuală?

Ritmul interacțiunii contează la fel de mult; nu este necesar să rezolvăm fiecare conflict într-o singură seară.

Pentru mulți, o pauză și revenirea la subiect după o perioadă de calm reprezintă o strategie de reglare sănătoasă, nu un act de evitare.

Adaptarea dialogului imago pentru un partener neurodivergent necesită flexibilitate.

Structura clasică a terapiei imago, care implică oglinde, validare și empatie, oferă o anumită predictibilitate, un element valoros pentru mulți. Totuși, rigiditatea acestei structuri poate deveni ea însăși o sursă de stres.

În cazul unei persoane din spectrul autist, actul de a repeta verbatim mesajul partenerului cere o procesare simultană a limbajului, utilizarea memoriei de lucru și gestionarea încărcăturii emoționale și senzoriale concomitente.

Pentru un partener cu ADHD, reținerea reacției impulsivă pentru a oferi mai întâi o oglindire poate fi o sarcină cognitivă anevoioasă. Esențial este să păstrăm nucleul funcțional al dialogului, nu forma sa strictă.

În loc de o repetiție aproape textuală, o formulare precum „Ce percep din cuvintele tale este că te-ai simțit singur când nu am fost prezent când ai dorit să dormi” atinge același scop.

De asemenea, etapele de validare și empatie nu trebuie neapărat să aibă loc în aceeași sesionare; o validare poate fi oferită ore mai târziu, prin intermediul unui mesaj scris, de exemplu. Cum simte partenerul în final? Obiectivul final este ca partenerul să simtă că a fost ascultat și înțeles. Aici intervine conceptul de „dubluă empatie”: dificultatea de comunicare nu este o proprietate exclusivă a persoanei neurodivergente. Doi oameni pot percepe și interpreta realitatea atât de diferit încât interacțiunea lor seamănă cu o conversație în două limbi distincte.

Adaptarea trebuie să fie reciprocă, nu unilaterală.

Împărțirea echitabilă a responsabilităților și a așa-numitei „munci invizibile” poate începe cu auto-interogarea „Ce calități distinctive avem fiecare dintre noi?”.

Un partener poate deține o atenție remarcabilă la detaliu și o capacitate analitică superioară, în timp ce celălalt poate fi mai sensibil la dinamici sociale subtile sau la nevoile interpersonale ale celorlalți.

Sarcinile pot fi distribuite pe zone clare, aliniate cu punctele forte individuale.

Utilizarea alarmelor, a listelor sau a rutinelor fixate nu transformă relația într-o mașinărie artificială, ci furnizează instrumente practice care permit unui partener să fie mai consistent, eliberându-l pe celălalt de rolul de manager permanent al relației și al casei.

Dimensiunea intimității, atât emoționale, cât și sexuale, este profund influențată de aceste diferențe. Partenerii pot avea nevoi dispare de apropiere fizică, tactilă sau de exprimare afectivă. Pentru un individ suprasolicitat senzorial, chiar și un gest benign precum o îmbrățișare poate deveni greu de suportat. Aceasta nu corelează automat cu o lipsă de iubire sau de atracție romantică.

În contextul intimității, factori pe care partenerul neurotipic îi ignoră adesea – textura lenjeriei, temperatura camerei, forța presiunii tactile, mirosurile ambientale, nivelul de zgomot sau intensitatea luminii – pot determina experiența.

Sensibilitatea la respingere poate agrava situația; un simplu „Nu în această seară” poate fi internalizat de unii ca un semnal că „Nu mai vreau cu tine”.

Prin urmare, stabilirea limitelor clare și oferirea de reasigurare verbală trebuie să meargă mână în mână: „Deși nu în seara aceasta, doresc să fim aproape și îți transmit că te iubesc”.

Pentru multe cupluri cu profil neurodivers, predictibilitatea nu elimină spontaneitatea; dimpotrivă, creează un pământ sigur suficient de stabil care permite explorarea și jocul.

Dincolo de obstacole, neurodivergența poate aduce valori substantial în relație: capacitatea de hiperconcentrare pe pasiuni specifice, autenticitate, sinceritate directă, creativitate neconvențională, o atenție minuțioasă la detalii, un simț pronunțat al justiției și metode originale de rezolvare a problemelor. O persoană poate dedica ore întregi selecției unui cadou perfect pentru partener, motivați de dorința ca acesta să se simtă văzut și apreciat.

Alta poate demonstra o claritate exceptională în exprimarea nevoilor, declarând: „Am avut o zi foarte solicitantă și necesit o oră de singurătate pentru a-mi restabili echilibrul”.

Primul pas recomandat pentru orice cuplu este schimbarea întrebării reflexive „Ce este în neregulă cu tine?” cu una constructivă: „Cum funcționezi tu și cum putem modela o relație care să țină cont de felul în care funcționăm amândoi?”.

Diferențele nu trebuie doar tolerat pasiv. Când sunt înțelese profund și valorificate activ, ele se transformă în surse de învățare, apropiere și conexiune autentică.

Articolul Mihaela Bercea, terapeută imago: Doi oameni pot procesa a apărut prima oară pe Pagina de Psihologie.